Isaiah 29:18-21

18În ziua aceea, cel surd va auzi cuvintele sulului
și, din negura și întunericul în care se află,
ochii celui orb vor vedea.
19Cei sărmani se vor bucura din nou în Domnul,
iar cei mai nevoiași se vor veseli în Sfântul lui Israel.
20 Și aceasta pentru că cel groaznic va dispărea,
iar batjocoritorul nu va mai fi.
Toți cei ce pândesc să facă răul vor fi nimiciți –
21cei ce, printr-un cuvânt, îl fac pe om să păcătuiască,
întind o cursă celui ce decide la poarta cetății
și îl abat, prin deșertăciune, pe cel drept.
Copyright information for RonNTR